programulnouacasa.ro

Regulament Noua Casa

Potrivit reprezentanților Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), programul guvernamental Noua Casă, vine în sprijinul persoanelor care doresc să achiziționeze un apartament modern, adaptat la realitățile actuale. Mai mult, șeful cancelariei premierului, Ionel Dancă, menționează că acest program va ajuta familiile tinere să își ia o locuință cu un spațiu mai mare. 

Programul Noua Casă este reglementat de:

  • Legea nr. 40 din 2 aprilie 2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima casă”, precum și pentru aprobarea unor măsuri de aplicare a acestuia;
  • Ordonanța de urgență a Guvernului nr.60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „O familie, o casă”;
  • Ordonanța de Urgență privind unele măsuri în vederea implementării programului „Noua Casă”.

Modificările aduse programului Prima Casă si aprobate in noul program NOUA CASA, creează posibilitatea de achiziție a unei locuințe de până la 120 de metri pătrați, în funcție de ofertele imobiliare și în limita a 140.000 de euro. 

De asemenea, pentru anul 2020, garanțiile acordate de stat au o valoare de 2,1 miliarde de lei, din care 415 milioane de lei s-au folosit pentru programul Prima Casă, restul fiind disponibil pentru programul Noua Casă. 

În ceea ce privește criteriile de eligibilitate pentru a participa la programul Noua Casă, beneficiarul programului trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:

  • Să declare pe proprie răspundere, în momentul solicitării creditului garantat, că nu deține proprietate mai mare de 50 mp, exclusivă sau împreună cu soțul ori soția, indiferent de modul sau momentul în care a fost dobândită;
  • Să achiziționeze sau să construiască o singură locuință printr-un credit acordat și garantat de condițiile Programului;
  • Să aibă calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul. 

În cazul locuințelor vechi (recepționate la terminarea lucrărilor de construcție cu mai mult de cinci ani înainte de solicitarea creditului garantat), condițiile rămân similare programului Prima Casă. 

De asemenea, contractele și promisiunile de garantare încheiate și aflate în derulare la data intrării în vigoare a programului Noua Casă continuă să urmeze prevederile legislației în vigoare la data emiterii lor, la fel și în cazul dosarelor aflate în curs de analiză la data intrării în vigoare a noului program. 

Foarte important de știut este că beneficiarii pot efectua rambursarea parțială sau integrală fără a se percepe un comision de rambursare anticipată. Autoritățile spun că Noua Casă va debuta cel târziu la data de 15 august 2020. 

 

Vezi Ordonanta de Urgenta privind implementarea programului Noua Casa

Vezi Comunicatul FNGCIMM despre Programul Noua Casa